Centru oftalmologic Ethalon OPtic Galati – Dr. Hothazie Cristina

Operație cataractă

Cataracta și operația de facoemulsificare

Cataracta reprezintă opacifierea progresivă a cristalinului, lentila din interiorul ochiului. Cristalinul este situat în spatele irisului şi delimitează polul anterior al ochiului de polul posterior.

Despre operația de cataractă

Rolul esenţial al cristalinului constă în reglarea clarităţii obiectelor privite de la distanţă şi de aproape, fenomen numit acomodaţie. Odată cu înaintarea în vârstă, materialul cristalinian suferă modificări structurale şi începe să își piardă transparența, devenind opac. Nucleul cristalinian îmbâtrânit devine dur, îngroșat uneori colorat în galben sau brun, iar cortexul care-l înconjoară capătă o culoare albă care apare vizibilă, chiar cu ochiul liber, în aria pupilei la cazurile cu cataractă matură. Cataracta apare odată cu înaintarea în vârstă, iar incidența ei crește de la 50-60% la pacienții cu vârste între 60-70 ani la aproximativ 90% pentru pacienții de 75-85 ani.

Cea mai frecventă cauză in apariția cataractei este legată de înaintarea în vârstă. Alte cauze sunt:

  • Traumatismele;
  • Radiațiile ionizante industriale sau de diagnostic (gamma, x), precum și radiațiile neionizante( infrarosii, ultraviolete);
  • Afecțiuni sistemice-Diabetul zaharat este cea mai frecventă cauză;
  • Medicația:corticosteroizi, amiodarona, fenotiazine , antimitotice;
  • Congenitale;
  • Asocierea unor boli oculare: uveita, miopia degenerativă, dezlipirea de retină, chirurgia vitreoretiniană. În mod frecvent, după operația de glaucom, cea de dezlipire de retină, după injecții intravitreene, cristalinul se opacifiază generând așa numita cataractă secundară.
Operatie de cataracta Galati

Avantajele majore ale operaţiei de cataractă prin facoemulsificare cu ultrasunete sunt:

  • dimensiunea foarte mică a inciziei;
  • lipsa firelor de sutură;
  • traumatism minim asupra ţesuturilor oculare;
  • reabilitarea vizuală rapidă.

Simptomele cataractei

Reducerea progresivă a acuității vizuale reprezintă principalul semn de prezență a cataractei. Vederea încețoșată a obiectelor aflate la distanță, contururi șterse, culori palide, estompate, senzația de orbire la privirea surselor de lumină strălucitoare, vedere dublă cu un singur ochi sunt simptomele cataractei. În mod caracteristic, pacientul poate citi din nou fără ochelari, în timp ce vederea la distanță este mult redusă. Nu este un fenomen de întinerire („mi-a revenit vederea”) ci un fenomen optic determinat de îngroşarea şi opacifierea cristalinului care focalizează mai puternic razele de lumină în faţa retinei, iar ochiul devine miop, putând să citească fără ochelari. Aceasta e doar o etapă de tranziţie spre un stadiu mai avansat a cataractei, în care vederea este foarte scăzută, permiţând doar diferenţierea între lumină şi umbră. Soluţia terapeutică în cazul cataractei depinde de stadiul de dezvoltare a opacităţilor în cristalin. Schimbarea ochelarilor poate îmbunătăţi doar temporar vederea. Administrarea unor picături pentru stoparea cataractei s-a dovedit ineficientă prin studii pe grupuri mari de populaţie.

Intervenția chirurgicală este singura metodă terapeutică. Momentul intervenției este ales de pacient în acord cu medicul oftalmolog curant.Nu este recomandat să se aștepte opacifierea totală a cristalinului, pentru a minimiza riscurile complicatiilor intra și postoperatorii.Cu cât se opereaza mai devreme, cu atât intervenția este mai ușoară, mai sigură și recuperarea postoperatorie mai scurtă. Dacă se amână mult intervenţia de cataractă pot apărea complicaţii grave generate de degenerarea materialului cristalinian care depăşeşte stadiul de cataractă matură: reacţii inflamatorii importante, creşterea presiunii intraoculare care pot duce în final la pierderea globului ocular.

Operaţia de cataractă constă din extracţia cristalinului opacifiat, urmată de implantarea unui cristalin artificial.Extragerea cristalinului opacifiat se realizează cu ajutorul unui aparat ce generează ultrasunete, care fragmentează nucleul dur al cristalinului opacifiat în particule mici care apoi sunt aspirate, tehnica care se numeşte facoemulsificare ultrasonică. Aceasta este tehnica cea mai modernă şi sigură, operaţia se efectuează printr-o incizie de 1,8-2,2 mm efectuată în cornee clară. Ochiul este protejat printr-o substanță vâscoelastică introdusă în camera anterioară, care atenuează vibrațiile ultrasunetelor pentru a nu afecta corneea.În capsula anterioară a cristalinului opacifiat se crează un orificiu circular de 4-5 mm prin care se efectueaza facoemulsificarea . Se păstrează intact sacul cristalinian în care se va introduce cristalinul artificial. Pentru a putea fi implantat prin incizie atât de mică (1,8 – 2, 2 mm), cristalinul artificial este din material acrilic moale, biocompatil, foldabil, ceea ce permite plierea sa și poziţionarea exact în locul cristalinului natural al ochiului.